Puterea lui 2% – o scrisoare deschisă pentru toți (partea întâi)

Este 2% un instrument fiscal care vine în susținerea activității ONG-urilor? Contribuie 2% la dezvoltarea sectorului nonguvernamental și la creșterea impactului activităților desfășurate de acesta?

Acum știu, răspunsul este DA. Este o întrebare pe care și eu mi-am pus-o în urma cu 8 ani. Pe vremea aceea un coleg, care avea să îmi devină prieten drag și căruia îi spuneam cu disperare că nu știu de unde să fac rost de bani pentru terapia propriului copil, mi-a spus într-o zi „Înființează un ONG!” Am deschis ochii mari și mirată am întrebat „Dar ce este acela un ONG?” „O organizație non-profit”, mi-a explicat el. Și ce pot face eu cu această organizație? Cum pot să îmi ajut copilul? Și a venit răspunsul care avea să schimbe nu doar viața mea și a propriului copil, ci a sute de copii cu autism și a familiilor lor. Răspunsul a fost: colectează 2% din impozitul pe venit!

De aceea, dragă cititor, vreau să-ți împărtășesc zbaterea mea. Poate este sau a fost și a ta. Acesta este o poveste despre începuturile Asociației Help Autism, ONG care este astăzi un reper prin volumul de formulare colectate și prin constanta cu care familiile membre – voluntarii noștri – ne așează pe primul loc în topul celor mai active ONG-uri.

Ce înseamnă 2%? Întrebări și răspunsuri

Recunosc, mi-a fost rușine să îl întreb ce mai înseamnă și acest 2%. Asta pentru că, evident, nu știam ce înseamnă și nici ce presupune colectarea acestui procent din impozitul pe venit al persoanelor fizice! Însă am plecat agitată spre colega mea de birou pe care am întrebat-o fără să răsuflu, sperând că ea mă va lămuri: „Ce înseamnă 2% și cum se poate colecta?”

Îmi aduc aminte parcă mai ieri că a început să ridice vocea aproape iritată la mine: „Acum mă întrebi? Ți-am spus de câteva ori că termenul limită este 15 mai, iar acum este deja iunie! Ce ai pățit de nu ai completat până acum?” Și mai mirată ca în momentul în care am aflat ce este acela un ONG, întreb din nou, oarecum sfioasă și cu grijă să nu îmi supăr colega: „Termenul limită pentru ce? Nu îmi dau seama despre ce vorbești, te rog adu-mi aminte.”
Atunci a început să îmi spună despre cum ea mă rugase să completez un formular prin care 2% din impozitul de 16% pe venit, pe care eu ca și angajat îl viram către ANAF lunar, avea să meargă către un copil care avea nevoie de hăinuțe și de ajutor pentru a merge la școală. M-a întrebat apoi dacă am completat formularul și dacă l-am trimis către organizația care ne solicitase să o sprijinim, însă nu mi-am mai adus aminte. M-a certat și m-a rugat să nu mai uit anul viitor și abia atunci am avut curajul să îi povestesc despre sfatul pe care îl primisem în a-mi ajuta propriul copil care fusese diagnosticat de scurt timp cu autism…Mi-a oferit atunci toate detaliile necesare pentru a putea înțelege cum o hârtie A4, o simplă hârtie, dacă este completată cu datele personale (exact ca în buletinul de identitate) poate face minuni pentru un copil, un bătrân, un cățel sau un animal pe cale de dispariție. Si pentru că nimic nu este întâmplător, cei doi fac parte acum din echipa Help Autism…

Câteva zile mai târziu aveam să aflu, atunci când am primit un mail de mulțumire, că formularul 230 fusese completat de către mine și că, alături de alte formulare pe care colega mea reușise să le adune de la alți colegi ai noștri, ajunsese la asociația care ne solicitase sprijinul. M-am bucurat enorm când am realizat că, fără să conștientizez, am făcut un bine. Și asta pentru că cineva m-a oprit o secundă în loc … o secundă din întreaga tevatură în care mă învârteam de când neliniștea că băiețelul meu ar putea avea ceva mă copleșise…

Un cont. Cât de greu este să deschizi un cont bancar

Eram în vara anului 2009. Am știut atunci ce aveam să fac în anul care va urma. 6 luni mai târziu, când începusem să deslușesc tainele ABA (analiza comportamental aplicată) și să înțeleg ce pot face zi de zi pentru a-mi ajuta copilul, am pus bazele asociației care avea să îi poarte numele – Help Mălin. După aproape 3 luni în care am alergat între Ministerul Justiției pentru a putea face rezervarea de nume și de avocat care mă va ajuta să concep statutul asociației (întrebându-mă constat ce îmi propun, iar eu răspunzând retoric „Să îmi ajut copilul, nimic altceva!”) și după așteptarea nesfârșită de a primi de la judecătorie documentul de grefă și ok-ul că Asociația Help Mălin a fost constituită, am plecat alergând spre bancă pentru a deschide un cont și a putea aduna formularele 230 care aveau să ne ajute să putem susține cheltuielile terapiei de recuperare pentru Mălin. Eram în data de 6 martie 2010 și nu am să uit niciodată acea zi. O retrăiesc zilnic. Eram agitată, așa că am intrat în prima bancă de pe strada unde eram. Surprinderea mea a fost foarte mare când ofițerul de la bancă mi-a spus că analiza dosarului va dura, fără a putea să îmi spună însă până când exact și afirmând sec „Poate dura chiar și o lună. Avem solicitări multe și trebuie analizate”. Cred că m-am înnegrit la față, fiecare zi în care nu strângeam aceste formulare fiind încă una în care pierdeam cursa contra cronometru, miza fiind viața lui Mălin și 15 mai fiind termenul limită la acea vreme pentru depunerea formularelor.

Val vârtej am vrut să ies pe ușă, spre o altă bancă, însă nu am mai reușit. Rotula mi s-a dizlocat. O durere groaznică m-a pătruns în piept și o stare de leșin m-a copleșit în timp ce m-am prăbușit chiar în fața uși de la ieșire… Un domn a sărit să mă ajute crezând că m-am împiedicat. Mi-am revenit greu după ce am stat minute bune pe un scaun în bancă împreună cu gândurile mele: „De ce tocmai acum? De ce durează atât?” Parcă tot și toate se puneau în calea dorinței mele disperate de a-mi ajuta propriul copil…

Am plecat șchiopătând și m-am îndreptat spre birou. Am ajuns cu dureri mari și, cu toate că întârziasem mult, neliniștea mă copleșea, neliniștea că nu reușesc să deschid un amărât de cont! Așa că am intrat în banca unde aveam cardul de salariu. M-am așezat în fața primului ofițer, o domnișoară drăguță și tânără, pe nume Ioana, căreia i-am spus aproape cu lacrimi în ochi: „Te rog ajută-mă, știu că este final de program, știu că nu se poate imediat, însă eu am nevoie de un cont acum, altfel nu pot să îmi ajut copilul!” A încercat să mă liniștească promițându-mi că va face tot ce poate să mă ajute: „Nu vă promit că rezolvăm astăzi pentru că este ora 17.00 fix și nu se mai pot face operațiuni, însă maine sigur veți avea contul.” Probabil disperarea se citea atât de pregnant pe chipul meu încât Ioana, după doar 2 minute, mi-a zis: ”Uitați cum facem: vă dau IBANUL, îl puteți trece pe formular însă el nu este activ decât în cursul zilei de mâine.” Cred că din nou mi-au dat lacrimile, de data asta de fericire pentru că puteam în sfârșit să strâng acele formulare la care visam și pe care le consideram șansa fiului meu la viață.
Am plecat șchiopătând, dar fericită…și chiar în acea seara de la birou am dat mail-ul către cei 1.500 de colegi ai companiei în care lucram.

Povestesc în articolul următor cum am ajuns de la 1 la 2000 de formulare de 2%.

Leave A Comment

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter message.