Adevărul despre 2% din pespective diferite

Ca psiholog, am învățat că adevărul nu este unul absolut și am înțeles că realitatea noastră este delimitată de perspectiva din care o privim. Azi vă invit la dialog, să descoperim „adevărul” despre 2% din cât mai multe perspective, să le strângem într-un document pe care îl voi discuta zilele următoare la ANAF. Guvernul învestit chiar ieri ne vitregeste de Ministerul Dialogului Social cel care a facilitat grupurile de lucru în care investigam riscuri, soluții.

În ultimele zile, au circulat și s-au dezbătut mai multe „adevăruri” despre facilitatea fiscală 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Aceste opinii au fost stârnite de câteva știri în care s-a preluat declarația reprezentantului Fiscului din Craiova, care a refuzat să primească formulare centralizate din partea unui ONG.

„Pe lângă faptul că există acel ordin care obligă fiecare realizator de venituri să depună formularul 230 personal, de anul acesta nici aplicația informatică nu ne mai permite să înregistrăm la ghișeu respectivele formulare, decât dacă există împuternicire notarială pentru fiecare persoană.“, a precizat directorul executiv al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Craiova, Mihai Antonescu. (sursa> http://www.gds.ro/Bani-afaceri/2018-01-18/persoanele-care-vor-sa-doneze-2-din-impozit,-puse-pe-drumuri-la-anaf/)

Se aude că se pregătește o schimbare a formularului, a sistemului, deși declarația reprezentanților ANAF a fost clară în materialul pe care PRO TV l-a făcut și în care am și prezentat un punct de vedere. Motivele?

În articolul din Gazeta de Sud apare: „Fiscul susține că s-au luat aceste măsuri la nivel de ANAF central, din cauză că au existat tentative de fraude anii anteriori, în care unele ONG-uri depuneau declarații în numele unor persoane fizice, sub semnătură falsă, fără ca acele persoane să știe că au donat 2% din impozitul pe venit către acea organizație.”

Aș dori să văd o statistică a „fraudei” la nivel național sau cel puțin la nivelul capitalei (cel mai mare procesator de formulare) și studii de impact. În lipsa lor, mi-e teamă că putem vorbi doar de zvonuri, perspective și decizii luate din teamă sau din alte interese.

Situația de la Craiova nu este singulară. Este „litera legii”, conform ordinul ANAF nr. 3695/27.12.2016, dar nu este norma. Practica ne arată că dincolo de posibilitatea de depunere individuală (contribuabilul depune personal sau printr-o persoană pe care o împuternicește, de obicei contabilul, formularul la ANAF, direct la ghișeu, prin poștă sau online), toți cei implicați s-au adaptat pentru a obține cât mai multe fonduri din această facilitate fiscală (doar facilitatea fiscală este o poartă deschisă către fonduri, ține de tine – ONG, cât reusesti să absorbi):

  1. Contribuabilul a depus formularul la asociație, pentru că nu dorește să se complice în relația cu instituțiile așadar, alege ONG-ul și-l lasă să facă demersurile birocratice;
  2. ONG-ul este dornic să facă cât mai mult pentru cât mai mulți așa că face campanii, strânge zeci, sute, mii de formulare pe care apoi le duce la administrațiile financiare aferente. Scutește astfel contribuabilul de efort și ușurează treaba referentului de la fisc, participă activ prin voluntarii la o campanie de educare națională în responsabilitate socială.

Simpla modificare a aplicației informatice ANAF de prelucrare a formularelor duce unele ONG-uri, dar mai ales unele grupuri vulnerabile, în situații de (și mai mare) risc. Dacă ținem seama și de modificările fiscale, scăderea impozitului pe venit și implicit a pragului de colectare, lovitura pentru mediul non-profit și pentru comunitate este fatală. Iată câteva perspective:

Unii spun cum că, fără a mai putea colecta aceste sume, își închid activitatea și nu mai pot susține servicii sociale gratuite pentru beneficiari. Acestea sunt ONG-urile care, în mare parte, își susțin activitatea din colectarea acestor sume. Alții spun că copiii lor nu o să mai poată accesa servicii de recuperare. Sunt părinții copiilor care au diagnostic de autism, ADHD, sindrom Down sau alte forme de întârzieri în dezvoltare, diagnostic pentru care ei nu au nicio vină, însă sunt nevoiți să găsească soluții, într-o țară în care programele de protecție socială sunt extrem de limitate, cu un istoric destul de firav. În lipsa unor servicii sociale de la stat sau de decontare (acoperitoare) a celor oferite de mediul privat sau de ONG-uri, pentru ei 2% reprezintă soluția de intervenție socială.

Alții spun că ei, copiii sau bătrânii lor vor muri pentru că nu vor mai avea bani de medicamente care nu sunt decontate de către CNAS sau pentru intervenții care nu se pot face în România sau nu se pot deconta. Ei sunt cei care suferă de boli incurabile sau cronice, părinții, frații sau copiii lor. Pentru ei, 2% este soluția salvatoare.

Pentru alții, 2% nu este un instrument de finanțare pentru că de altfel, 2% este o facilitate fiscală nu un instrument de donație. Ei sunt reprezentanții organizațiilor care nu prestează servicii directe către beneficiari și care nu au fost implicați în procesul de colectare și depunere a formularelor 230. În plus, activitatea lor nu este afectată de existența acestei facilități fiscale.

Alții spun că, formularul 230 este opțiunea fiecărei persoane fizice, iar depunerea se face individual. Dacă vrea să se implice social completează și depune formularul, dacă nu, înseamnă că nu a dorit să se implice social. Protejarea datelor personale este de asemenea importantă și o prioritate, alături de eliminarea posibilității de fraudare. Aceasta este perspectiva neutră, a statului, conform prevederilor legale.

Pentru părinții copiilor cu nevoi speciale, pentru îngrijitorii / aparținătorii pacienților cu boli incurabile sau cu tratament ori intervenții inexistente în România, pentru beneficiarii direcți ai tuturor ONG-urilor, 2% este formula prin care statul deschide tolba cu bani (colectați de la noi) în lipsa unor servicii medicale și sociale. Pentru ei, îngreunarea procesului de colectare a fondurilor este un băț în roată.

Acum vă propun un exercițiu de imaginație. Pentru Help Autism, am depus anul trecut 80 000 de formulare de 2%. Imaginați-vă acum că niciunul din cei 80 000 de salariați nu va depune declarația 230 și că asociația rămâne cu o gaură în bugetul anual de 4 500 000 lei. Într-un an de zile estimez că în loc să facem terapie cu 500 de copii si să le oferim sansa la recuperare, vom putea face terapie doar cu 50 de copii. Adică numărul de beneficiari va scădea de 10 ori! Veți spune că vom găsi alte fonduri (credeți că nu apelăm deja la multiple surse de finanțare si instrumente de fundraising?) sau că statul va trebui să ofere soluții reale pentru ceilalți 450 de copii care nu vor mai intra în sala de terapie. Cine credeți că gestionează în acest moment mai bine banii: noi sau statul? Cine credeți că este în acest moment mai pregătit să ofere servicii de terapie: noi sau statul? Veți spune că sunt situații duse la extrem, în lipsa unui studiu de impact ne permitem să ne imaginăm și aceste limite.

Câteva soluții pot veni chiar din partea sutelor de ONG-uri care fac treaba statului mai ales în sectorul social și medical, precum si din partea beneficiarilor lor și chiar a contribuabililor.
Să fim prevăzători:

  • În varianta fericită în care se păstrează un procent mare de contribuabili implicați social, sunt reprezentanții ANAF capabili să facă față preluării ;i prelucrării formularelor în timp util astfel încât să nu se blocheze activitatea ONG-urilor?
  • În varianta nefericită în care scade drastic numărul de formulare de 2% și prin urmare capacitatea asociațiilor de a sprijini comunitatea, ce rămâne în loc? Avem servicii sociale, educaționale, culturale și medicale eficiente astfel încât 2% să fie un instrument de dezvoltare a calității lor sau a alternativelor?
  • Care este impactul real pe care îl va aduce asupra țării noastre scăderea bazei de impozitare la care se aplică 2%, având în vedere că impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10% din acest an?
  • Care este modalitatea corectă și eficientă de colectare și depunere a formularelor 230?
  • Este bine să acționăm fără implicare emoțională când vorbim de șansa sau neșansa la viață a copiilor cu deficiențe, a oamenilor de orice vârstă bolnavi sau cu probleme sociale?
  • Este suficient să dai lovituri sectorului non guvernamental și să nu oferi alternative la schimb?
  • Vrem să susținem servicii, operații, medicamente, să dăm mâncare sau haine din banii statului sau din buzunarul persoanelor fizice? Dar oare ai cui sunt banii statului?

E bine să dialogăm și să ne expunem perspectivele pentru a identifica împreună soluția pentru toate părțile implicate? Eu zic că da, de aceea vă invit să-mi trimiteți puncte de vedere.

Ca reprezentant al organizației care mobilizează anual peste 1000 persoane în colectarea formularelor 230 (voluntari, părinți, prieteni, colegi etc.), care a avut curajul de a discuta concret cu șeful ANAF despre cum colectează și depune formularele organizația care ajută numărul cel mai mare de beneficiari din sumele colectate din 2%, ca mama a unui copil diagnosticat în urmă cu 8 ani cu autism, care acum merge la școală ca orice alt copil, are prieteni și pasiuni, recunosc, nu cunosc adevărul absolut și nu îmi aparține. La fel de mult recunosc că am mare nevoie de voi și de “adevărul vostru”, al societății civile, în a mă ajuta să pot, zilele următoare, să pun pe masa reprezentanților statului modalitatea cea mai bună și transparentă de colectare și depunere a formularelor 230, extrasă din adevărurile fiecăruia dintre voi, fie că sunteți contribuabil, beneficiar, organizație non profit care colectează sau nu 2%, jurnalist, pensionar, sau doar cetățean implicat social.

Vă  invit astfel, deschis la dialog despre 2% și adevărul din perspectiva voastră, așteptând pe adresa daniela.bololoi@helpautim.ro sau pe pagina de Facebook Daniela Bololoi punctul vostru de vedere până vineri, 2 februarie 2018.

La final vă las o galerie foto în care vedem traseul la finalul căruia o facilitate fiscală se transformă într-un drept.

Voluntarii noștri povestesc despre cauză dar și informează cetățenii despre facilitatea fiscală. Și totuși, doar 30% dintre contribuabili aleg să direcționeze, majoritatea pentru că nu știu că pot.

Un părinte sortează formularele care transformă o facilitate fiscală în terapie si drept la educație.

 

Formularele pleacă pe căprării la administrațiile financiare. Referentul le primeste pe sector, în ordinea alfabetică, noi stim pe ce buget ne bazăm.

 

Sub umbrela Help Autism, zi de zi, 500 de copii fac terapie.

 

După mii de ore de terapie si ani de intervenție, copii fericiți, independenți, „absolvenți” ai „Scolii de Autism”

Leave A Comment

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter message.