Puterea lui 2% – De la 1 la 2000 de formulare de 2% (partea a doua)

De a doua zi cu piciorul în atelă ghipsată și fără să vreau să stau la pat, am continuat să scriu, să telefonez, să cer în stânga sau în dreapta fiecărei persoane pe care o știam sau cu care interacționasem să îmi completeze formularul 230. Și, fiindcă foarte mulți dintre cei cu care vorbeam erau speriați de faptul că salariul li se va micșora sau că vor exista rețineri din acesta în urma completării formularului, am început să umblu cu fluturașul de salariu după mine. Am început să explic calmă și liniștită fiecărei persoane cu care stăteam de vorbă care este salariul brut, cum se calculează reținerile către fondul de pensii și CNAS, cum rămâne salariul net din care se plătește lunar impozitul de 16% către stat , diferența fiind salariul net încasat în cont. Și cum din acel procent de 16%, 2% se pot redirecționa către asociație direct de la ANAF, pentru Mălin, fără să îi fie afectat salariul dacă completează acel formular.

Citește aici prima parte a acestei experiențe: Puterea lui 2% – o scrisoare deschisă pentru toți

Și cum anul 2010 era al 4-lea an în care ONG-urile puteau benefica de acestă facilitate fiscală, mai mulți erau circumspecți decât doritori să semneze. Mare mi-a fost mirarea când colegii de serviciu, care în urmă cu 6 luni renunțaseră cu ușurință la câte un bon de masă pentru a dona contravaloarea acelui bon pentru Mălin, acum nu erau dispuși să semneze acel formular de teamă că venitul lor va fi afectat. Mi-am dat seama repede că va fi mult mai greu decât m-am așteptat, așa că am facut exact ce unii prieteni mă întrebaseră dacă pot face pentru mine: „Putem să îți aducem formulare și de la prietenii noștri? Pot să vorbesc și cu pritena mea să completeze? Dar cu părinții?”
Așa am realizat repede că pot ruga prietenii care cred în această metodă să mă ajute devenind mesageri ai cauzei mele și nu simpli contribuabili prin semnarea propriului formular. Cum la fel de repede am realizat că nu toți acei colegi care mă ajutaseră cedând bonurile de masă vor dori să completeze formularul de 2%, dar asta nu trebuia să mă sperie, nici să mă neliniștească, ci să mă facă să îmi îndrept atenția în altă direcție. Mai târziu aveam să aflu că decizia pe care o luasem atunci avea să stea la baza fundraising-lui în Help Malin: „Acolo unde există o persoană care spune nu, există una care spune da. Depinde de noi să o găsim pe cea care spune da!”

Așadar am reușit să mobilizez prieteni, vecini, colegi de serviciu să se implice activ și constant în adunarea a cât mai multe formulare. Existau în continuare colegi reticenți în a mă ajuta, însă lovitura cea mare a venit atunci când un coleg din biroul meu mi-a spus privindu-mă în ochi „Nu vreau să îți dau formularul pentru Mălin, eu vreau să îl dau pentru urși!” Altădată o altă colegă de birou a afirmat „Eu iubesc câinii și vreau adăpost pentru ei…” Am plecat legănându-mă. Nu știu dacă de durerea care mă sfâșia sau de furia și de lacrimile care îmi încețoșau ochii… Câte gânduri grele m-or fi năpădit nici nu mai știu, însă știu că am plâns mult și nu mai reușeam să mă opresc… Nu înțelegeam cum cineva vrea să ajute un animal și nu un copil. Mă întrebam cu ce am greșit de am atâtea de îndurat, mă întrebam cum pot exista oameni atât de insensibili. Eram orbită de propria realitate atunci și în afară de propria-mi disperare nu puteam să văd, să aud sau să accept că ar putea fi cineva care ar putea avea nevoie mai mare de ajutor decât Mălin.

Dar umilința și greul îndurat nu avea să se oprească aici. Una din rudele apropiate, după ce a strâns formularele de la toți colegii de serviciu, a fost nevoită să le rupă deoarece directorul din instituția în care lucra și-a anunțat angajații că el și-a făcut ONG și toți angajați trebuie să semneze formularul pentru el, nu îl interesează de nici un copil sau orice altceva vor angajații. O altă rudă la fel de apropiată care lucra într-o instituție publică a fost obligată să semneze alături de toți colegii pentru biserică, primind în schimb o zi de concediu. Dacă un singur angajat nu semna, atunci nimeni nu mai primea o zi în plus de concediu!

Însă cum o parte din rude au încercat să ajute, dar nu au fost lăsate de către superiorii lor, alte rude care conduceau companii au refuzat să scrie un mail angajaților pe motiv că fiecare decide ce organizație vrea să susțină, ei nu îi influențează, iar la întrebarea: „Ok, dar voi doriți să semnați?” a venit un răspuns și mai dur și considerat de mine extrem de nedrept în acel moment: „Noi dăm la biserică!” Parcă totul era cu susul în jos, cine putea să ne ajute completând formularul 230 nu dorea să o facă, iar cine dorea nu era lăsat, cine nu mă știa foarte bine mă întreba dacă poate face mai mult și așa am avut vecini și colegi de birou cu care vorbeam foarte rar care mi-au adus peste 100 formulare fiecare, cum am avut prieteni de-o viață pe care i-am fugărit și care mi-au promis până în ultima zi ca vor semna, iar apoi nu mi-au mai răspuns la telefon… Am trăit momente pe care nu am cum să le uit cât trăiesc, care mi-au rămas întipărite în minte precum ziua în care tata a plecat de lângă mine pentru totdeauna sau precum ziua în care Mălin a venit pe lume. Aceste momente au fost începutul unei povești care avea să scrie sute de alte povești. Chiar dacă în acel moment fiecare lovitură primită m-a dărâmat și m-a cocoșat, în același timp, fiecare persona care era de acord să completeze formularul mă ajuta să mă ridic, să pot zâmbi, să pot spera că voi putea avea banii necesari și, astfel, Mălin va putea continua terapia.

Așa a început primul an al campanie de 2% în Help Mălin care avea să devină în doar 4 ani, în 2014, Help Autism, cum așa a început colectarea, unul câte unul, a primelor 2.000 de formulare în 2010 care aveau să ajungă în 2017 la un număr de 80.000 formulare, mai exact 80.000 de noi prieteni care cred în șansa copiilor cu autism la integrare și normalitate!

Cum a fost posibil ca în 7 ani de la înființarea asociației din martie 2010 și până în mai 2017 să fie redirecționate către asociație un număr de 2.000 + 5.000 + 10.000 + 20.000 + 30.000 + 43.000 + 60.000 + 80.000 = 220.000 de formulare colectate în cei 7 ani de la peste 80.000 persoane fizice vă voi povesti cu mare drag într-un articol viitor.

 

Leave A Comment

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter message.